Aveti un ONG cu mai multe locatii de desfasurare a activitatii si va intrebati daca cumva ar trebui sa declarati acele locatii ca si puncte de lucru? Si daca da, unde? De curand m-am lovit si eu de aceasta problema.
Situatia de fapt: Din contractele de munca incheiate cu angajatii, rezulta ca un numar de 5 salariati ai unei asociatii isi desfasoara activitatea la punctul de lucru, situat in alta localitate decat sediul social.
Stiind de la SRL-uri ca in momentul in care o firma are un punct de lucru cu 5 salariati, are obligatia de a depune la ANAF declaratia 060, mi-am pus problema daca si un ONG trebuie sa faca acelasi lucru.
Cautand baza legala a acestei obligatii, am descoperit diverse argumente pro si contra, care par sa se bata cap in cap. Daca va intereseaza doar concluzia acestei investigatii, sariti direct la finalul articolului la capitolul concluzie.
Argumente CONTRA obligativitatii declararii sediului secundar la ONG-uri
Ordonanta 26/2000 cu privire la cu privire la asociatii si fundatii prevede la art. 13 faptul ca ONG-urile pot infiinta filiale, prin hotararea adunarii generale a asociatiei, care vor fi inregistrate la judecatoria in carei circumscriptie urmeaza sa isi aiba sediul filiala, urmand sa isi dobandeasca personalitatea juridical la data inscrierii in Registrul asociatiilor si fundatiilor.
Totodata art. 13 indice 1 din aceeasi ordonanta stipuleaza faptul asociatiile pot constitui si sucursale care se infiinteaza prin hotararea adunarii generale a asociatiei.
Textul de lege exact il regasim mai jos:
Art. 13. – (1) Asociaţia îşi poate constitui filiale, ca structuri teritoriale, cu un număr minim de 3 membri, organe de conducere proprii şi un patrimoniu distinct de cel al asociaţie
(2) Filialele sunt entităţi cu personalitate juridică, putând încheia, în nume propriu, acte juridice în condiţiile stabilite de asociaţie prin actul constitutiv al filialei.
(3) Filiala se constituie prin hotărârea adunării generale a asociaţiei. Personalitatea juridică se dobândeşte de la data înscrierii filialei în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor.
(4) În vederea înscrierii filialei, reprezentantul asociaţiei va depune cererea de înscriere, împreună cu hotărârea de constituire a filialei, statutul, actul constitutiv, actele doveditoare ale sediului şi patrimoniului iniţial ale acesteia, la judecătoria în a cărei circumscripţie urmează să-şi aibă sediul filiala.
Art. 131. – (1) Asociaţia îşi poate constitui sucursale, ca structuri teritoriale fără personalitate juridică.
(2) Sucursalele se constituie prin hotărâre a adunării generale.
(3) Sucursalele desfăşoară activităţile date în competenţa lor de către asociaţie.
Art. 18. – (1) Fundaţia îşi poate constitui filiale, ca structuri teritoriale, pe baza hotărârii consiliului director, prin care le este alocat patrimoniul.
(2) Filiala este condusă de un consiliu director propriu, alcătuit din cel puţin 3 membri.
(3) Dispoziţiile art. 13 alin. (2) şi (4) se aplică în mod corespunzător.
Ar rezulta deci, ca ONG-urile pot infiinta doar filiale si sucursale conform Ordonantei 26/2000 nu si puncte de lucru/sedii secundare.
De asemenea, un alt argument intalnit este faptul ca notiunea de punct de lucru apare in Legea 31/1990, lege care nu se aplica asociatiilor si fundatiilor.
Argumente PRO obligativitatii declararii sediului secundar la ONG-uri
Cu toate ca argumentele contra obligativitatii inregistrarii sediilor secundare la ONG-uri par la prima vedere destul de solide si convingatoare, situatia sta exact invers.
De fapt, ONG-urile au obligatia declararii sediilor secundare la ANAF si iata si baza legala:
Potrivit art 74 din Codul de procedura fiscala:
“(1) Contribuabilii au obligatia de a declara organului fiscal competent din subordinea Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, in termen de 30 de zile, infiintarea de sedii secundare.
(2) Contribuabilii cu domiciliul fiscal in Romania au obligatia de a declara in termen de 30 de zile infiintarea de filiale si sedii secundare in strainatate.
3) In sensul prezentului articol, prin sediu secundar se intelege un loc prin care se desfasoara integral sau partial activitatea contribuabilului, cum ar fi: birou, magazin, atelier, depozit si altele asemenea.
Dar sintagma de contribuabili se refera si la ONG-uri? Art 17 alin 2 din Codul de procedura fiscala ne lamureste imediat, si defineste ceea ce ar trebui sa intelegem prin contribuabil:
Art. 17(2) Contribuabilul este orice persoană fizică ori juridică sau orice altă entitate fără personalitate juridică ce datorează impozite, taxe, contribuţii şi alte sume bugetului general consolidat, în condiţiile legii.
Deci, in intelesul Codului Fiscal si al Codului de procedura fiscala, printre contribuabilii care trebuie sa respecte art. 74 din Codul de Procedura fiscala se numara si asociatiile si fundatiile, de altfel orice entitate cu sau fara personalitate juridica, subiect de taxe si contributii.
CONCLUZIE
Rezulta ca se face o distinctie clara intre obligativitatea inregistrarii legale a filialelor si sucursalelor in Registrul asociatiilor si fundatiilor si obligativitatea de declarare fiscala la ANAF prin formularistica impusa de legislatie a oricarui loc unde contribuabilul isi desfasoara activitatea partial sau integral.
In ceea ce priveste semantica, putem denumi un loc de desfasurare a activitatii in mai multe feluri: punct de lucru, sediu secundar.
Acum ca am lamurit acest aspect, trecem la modalitatea efectiva de declarare.
Modalitatea de declarare fiscala a unui sediu secundar pentru ONG-uri
Te poti afla in unul dintre cele doua cazuri:
– sa ai un punct de lucru (sediu secundar) cu mai putin de cinci salariati – in acest caz se depune un anumit tip de declaratie (nu are numar, este un formular publicat in OMFP 1329/2004 – in acest caz se depune declatatia 061
– sa ai un punct de lucru (sediu secundar) cu minim cinci salariati. – in acest caz se se depune declaratia 060.
Punctul de lucru cu mai putin de cinci salariati nu are obligatia inregistrarii fiscale dar are obligatia declararii informative la ANAF. In acest sens se depune declaratia 061. Toate contributiile si impozitul pe venit din salarii pentru salariatii de la punctul de lucru se declara si se platesc de catre firma in conturile ANAF, la sectorul sau judetul in care este inregistrat sediul social al societatii).
Pentru punctul de lucru (sediul secundar) cu minim cinci salariati, declaratia care se depune este formularul 060 “Declaratie de inregistrare fiscala/Declaratie de mentiuni pentru sediile secundare”. Aceasta se depune la ANAF-ul din sectorul/judetul unde se afla sediul secundar. In urma depunerii, ANAF elibereaza pentru punctul de lucru un CIF separat cu numele societatii si mentiunea „punct de lucru”. Acest cod fiscal va fi folosit in declaratia 112 pentru declararea impozitului pe salarii aferent salariatilor care isi desfasoara activitatea la respectivul punct de lucru. Impozitul pe venitul din salarii se plateste in contul trezoreriei de care apartine sediul secundar (in sectorul, judetul unde este inregistrat punctul de lucru si nu la sediul social). Plata contributiilor sociale se face in aceleasi conturi folosite pentru sediul social.
De luat in considerare si faptul ca, din punct de vedere legal, ONG-urile pot infiinta sucursale si filiale daca au acest lucru in mod expres specificat in statut.
10 Comments
Daca am un punct de lucru cu 3 angajati, trebuie declarat la Anaf prin formularul 061. Trebuie declarat si la Judecatorie? Trebuie sa imi iau CUI special pentru acest punct de lucru? Nu inteleg care este diferenta dintre punct de lucru si filiala/sucursala.
Diferenta este ca sucursala/filiala are personalitate juridica data de aceasta inregistrare la judecatorie. Punctul de lucru nu are personalitate juridica dar trebuie inregistrat fiscal – prin declaratia 061 daca ai mai putin de 5 salariati si prin declaratia 060 celor care au 5 sau mai multi salariati (pentru astia cu 5 sau mai multi salariati iti da CIF distinct de CIF-ul asociatiei).
Buna ziua!
Daca insa nu am salariati nici la Asociatia-mama dar nici la filiale, ce obligatii juridice si fiscale am?
La un Ing cu punct d lucru se depune bilanț pe cuiul punctului de lucru sau se depun separat?
Nu, bilantul este unul singur cu adresa sediului social.
Bună ziua. Mai sunt aceste informații de actualitate? Văd că articolul a fost publicat în 2015.
Și dacă sunt valabile, sucursala FĂRĂ PERSONALITATE JURIDICĂ, mai trebuie înregistrată undeva? La judecătoria teritorială a ONG-ului mamă, sau la judecătoria teritorială unde își va desfășura activitatea, noua sucursală? Mulțumesc anticipat pentru răspuns și efort!
Deci, ca sa rezumam, din cate inteleg eu, ONG- urile pot avea filiale, adica sedii secundare cu personalitate juridica, inregistrate in Registrul Asociatiilor si Fundatiilor, iar pentru acestea nu se depune 060 sau 061 ( ar fi un non- sens) , au cod fiscal separat si isi depun bilant separat. De asemenea, ONG -urile pot avea sucursale, adica sedii secundare fara personalitate juridica, iar pt acestea ONG- ul trebuie sa depuna 061 daca sucursala are sub 5 salariati si nu obtine CUI separat, respectiv 060 daca are peste 5 salariati si obtine CUI separat. Pentru sucursale nu se intocmeste bilant separat, ci este unul singur, al ONG- ului, care cuprinde si cheltuielile si veniturile sucursalei. Este corect? Nu stiu insa ce se intampla cu facturile emise. Poate emite sucursala ONG -ului facturi in nume propriu ( pe adresa sa) catre potentialii clienti in cazul in care are CUI separat? Multumesc anticipat pentru raspuns/ pareri.
Bună! În continuare această problemă ridică foarte multe sprâncene și pare să scape mereu de o reglementare clară. Am vorbit cu trei avocați, doi contabili și am fost la două ANAF-uri, nu există o singură opinie comună. Eu încerc de câteva săptămâni să declar un sediu secundar la ANAF, cu mai puțin de 5 salariați. La primul ANAF, unde este sediul, s-au uitat peste hârtii și au zis a, păi trebuie să mergeți la sector 6 (acolo e sediul social), dacă n-aveți mulți salariați. Acolo s-au uitat peste aceleași documente și au zis a, păi nu se poate înregistra sediul fără înscriere la instanță, mergeți la judecătorie și înregistrați (ce să înregistrez?! n-au știut să zică exact), însă nu am găsit nici o procedură legală prin care să înregistrez o asemenea mențiune fără a modifica actele constitutive ale asociației, chestiune pe care încerc s-o evit cu orice preț (de asta nu am schimbat sediul social, in the first place). Idei?
Eu am inregistrat mai multe puncte de lucru fara personalitate juridica (adica fara activitate economica) la Anaful sediului social. Nu apar la Judecatorie, nu am modificat statutul. Iar ca acte, am depus actele spatiului, hotatrarea AGA (in care se specifica si activitatea desfasurata la acel punct de lucru), formularul 061. Ca si lege, nu stiu sa va spun, pentru ca si eu am cautat-o, dar nu mi-a dat nimeni un raspuns la intrebarea asta.