Am trecut vara asta prin niste incercari (altfel nu le pot spune) de obtinere a codului de TVA pentru cativa clienti. Momentan inca asteptam raspusurile, si va vine sa credeti sau nu, asta este o veste buna! Desi procedurile sunt incepute din aprilie, mai sau iunie, faptul ca inca nu ne-au dat cu flit e o veste buna. Cine sta sa numere lunile in care firmele n-au putut sa functioneze la capacitate maxima, unele n-au putut functiona deloc. Important este ca mai e o sansa.
(Later edit): Yey, la una din firme avem numar definitiv de TVA! 🙂
(Later later edit): Yeeey, avem numar de TVA pentru ambele firme, iar cea din urma intra in categoria “n-ai nici o sansa”! Poate au inceput lucrurile sa se miste in directia buna…
Asta e mai nou ceea ce noi contabilii trebuie sa “vindem clientilor”, acest bullshit de explicatie, si sincer nu ma mira cand clienti mai noi sau mai vechi incep sa ridice din spranceana si sa se indoiasca de competenta ta, a omului care sta cu tupeu in fata lor si le spune: poate luna viitoare. Nu stiu exact ce mananci luna asta sau din ce ma platesti, dar asa sta situatia.
Noroc ca in cadrul acestor controale este necesara si prezenta administratorului ca altfel nu cred ca m-ar crede cineva ca eu chiar incerc, ma zbat zilnic sa fac ceva sa-i aduc controlul la usa. Pentru ca si controlul asta, contrar aparentelor, e bun. Este tot ce ti-ai putea dori. Inseamna ca ai trecut de faza de asteptare, faza in care dosarul tau zace pe biroul unui inspector. Inseamna ca ai trecut de prima verificare, ai facut o prima impresie buna si “te-ai calificat” pentru control. Zi merci, puteai sa-ti iei un respins din start, sa fie clar ai avut noroc, da?
Din experienta proprie relatez mai jos lucrurile care conteaza atunci cand depui 088, ce intreaba inspectorii, de ce anume le pasa, si care sunt cauzele pentru care sunt inclinati sa iti respinga cererea de numar de TVA. Sa stiti ca nu e cine stie ce filozofie, pana la urma, mie mi se par niste corelatii logice. Nu am zis ca sunt corecte fata de contribuabil dar logice sunt. Nici macar nu trebuie sa fii contabil sa le intelegi. Nu stiu de ce naiba nu le pun in scris, ca niste guidelines, sa stie tot poporul care-s temerile ANAF vis-a-vis de afacerea lor. Macar sa stii sa nu mai aplici degeaba, daca nu indeplinesti conditiile.
Fiecare control e diferit, in functie de obiectul tau de activitate si de componenta actionariatului
Opinia mea este ca ANAF are un sablon, un set de reguli pentru fiecare obiect de activitate. Daca faci prestari servicii vor avea niste pretentii de la firma ta si un anume set de intrebari, daca faci import de bunuri, total alte ingrijorari. Pentru ca in functie de domeniul tau de activitate, vei fi predispus sa le tragi teapa (a se citi, sa faci evaziune) in moduri diferite.
Totodata conteaza daca asociatii tai sunt persoane fizice romane sau straine, conteaza daca acei asociati au mai fost asociati si in alte firme iar acele firme au avut sau inca mai au datorii la stat. Totodata atentie la cazierul fiscal al asociatilor/administratorului firmei pentru care depuneti 088. Daca respectivii au fost asociati/administratori:
- intr-o firma cu datorii sau care nu si-a indeplinit toate obligatiile declarative
- sau o firma suspendata care si-a reluat activitatea din oficiu si nimeni nu s-a obosit sa depuna declaratii pe zero
- sau (cazul meu) firma se muta dintr-un judet in altul cu fisa impecabila, absolut nici o datorie sau declaratie lipsa (jos palaria pentru fosta contabila!), dar la transmiterea intre judete programul informatic da eroare, in noul judet nu ajung toate declaratiile, firma intra in inactivitate, administratorul se alege cu cazier fiscal; dureaza 2 luni sa ii curat cazierul fiscal desi omul nu facuse nimic si nici nu stia ca il are!
nici nu te obosi sa depui 088. Verifica intai cazierele fiscale ale oamenilor implicati in firma respectiva! Verifica daca firma ta apare inactiva la ANAF din nu stiu ce motiv legitim sau pur si simplu dintr-o eroare.
Prezenta administratorului este obligatorie! Este specificat acest lucru atat in invitatia trimisa cat si faptul ca daca administratorul nu poate fi prezent, se poate cere o amanare a interviului, o singura data, pentru motive temeinice, iar amanarea nu se da din oficiu, este posibil sa se aprobe, sau nu. Din ce am constatat, lipsa administratorului inseamna din start o bila neagra foarte mare.
Controlul initial (sa-i zicem faza I) se desfasoara la sediul ANAF, ca un interviu, o discutie, in cadrul careia inspectorul de la ANAF te intreaba detalii despre activitatea ta iar tu dai aceste raspusuri. Unele lamuriri sunt date doar verbal, unele se consemneaza in scris. Administratorul completeaza o declaratie pe propria raspundere in care detaliaza atat intrebarea cat si raspunsul. Administratorul poate fi insotit de contabilul care este inregistrat la ANAF ca fiind contabilul firmei (prin acea procura notariala, sau dupa caz poate fi reprezentantul firmei de contabiliate al carui contract a fost anexat la declaratia 088 sau poate fi contabilul angajat al firmei respective in baza contractului de munca), poate de avocat, dar cam atat. In cadrul unuia din aceste controale, am mers impreuna cu o colega, iar inspectoarea ne-a rugat (foarte respectuos) sa ramana doar contabilul reprezentant al firmei de contabilitate si administratorul firmei pentru interviu.
Intrebarile pot fi:
- despre sediu: unde ai autorizata activitatea; apartament de bloc si tu zici ca vrei sa faci comert de sute de mii de euro? vor stramba din nas;
- codurile CAEN autorizate la sediu/punctul de lucru corespund cu activitatea efectiv desfasurata?
- vor sa vada contracte, oferte, documente din care sa reiasa ca tu deja ai clientii; filozofia este: nu iti dam numarul de TVA decat in momenul in care ai o strategie clara si o poti demonstra cu acte; intai gasesti clientii, dovedesti ANAF ca ai nevoie de numarul de TVA (in functie de cine sunt acesti clienti), dovedesti ca ai contracte ferme cu ei sau macar sunt in curs de concretizare si apoi ai pretentie la sfantul gral – numarul de TVA; de asemenea conteaza si CINE SUNT acesti clienti, iti justifica in vreun fel nevoia numarului de TVA?
- vor sa vada si contracte de furnizori, si analizeaza cine sunt acesti furnizori, respectiv din Romania, UE sau non-UE?
- vor sa vada ca ai salariati; pentru ca e putin probabil sa poti presta majoritatea activitatilor singur; ; acest lucru se coreleaza si cu cifra de afaceri, daca cifra de afaceri este considerabila, e greu de crezut ca o duce in spate un sigur om; sigur, sunt si exceptii (de exemplu in IT) dar ca si regula de baza, ANAF stramba din nas la firmele fara salariati sau chiar cu 1/2 salariati
- vor sa stie unde vei depozita bunurile; le vei depozita undeva sau marfa merge direct la client (lucru specificat in contractele pe care le prezinti, ca doar nu te crede pe cuvant si pe ochi frumosi)? daca da, acel depozit trebuie sa fie declarat deja ca punct de lucru si activitatea respectiva autorizata acolo; asta inainte sa depui 088 si sa ajungi in faza de control.
- se uita cu atentie la studiile administratorului dar mai ales la veniturile lui; daca are venituri si din alte activitati/surse, ANAF considera ca in cazul in care firma nu se descurca pe cont propriu, se poate interveni din afara cu o creditare pentru sustinerea activitatii; daca nu poti face dovada detinerii unor fonduri, ANAF devine sceptic mai ales daca coreleaza si cu faptul ca nu ai prezentat contracte ferme, semnate cu clienti.
Ideea de baza din spatele tuturor intrebarilor este ca tu trebuia sa faci toate demersurile: contracte, acreditari, autorizari de sedii si puncte de lucru, angajari etc INAINTE sa ceri numarul de TVA. Pe banii tai (si pe muzica ta).
Daca treci de faza I, urmeaza un control la sediu de la Antifrauda. Acest control are ca scop verificarea existentei fizice a sediului si a faptului ca firma chiar activeaza in acel loc declarat. Again, daca activati intr-un apartament de bloc … vor consemna asta in raportul lor. Dar sa o luam cu inceputul.
Faza II a controlului se intampla la firme care au solicitat numarul de TVA prin depasirea plafonului, cel putin asa s-a intamplat la mine. Cand depasesti plafonul sunt obligati sa iti dea numarul de TVA dar nu sunt si obligati sa te lase sa il pastrezi. Asa ca treci prin faza I de control si daca promovezi interviul, ajungi la faza II “pe judet”, respectiv controlul antifrauda, realizat la sediul social declarat al firmei si/sau (e mai mult si decat sau) la punctele de lucru declarate.
Inspectorii antifrauda consemneaza in procesul verbal absolut toate amanuntele observate la sediu. De exemplu: “societatea isi desfasoara activitatea intr-o cladire de birouri, intr-un birou compartimentat/open space care este mobilat conform cu activitatea de birou declarata; in jur se pot observa: mobilier de birou (4 birouri, 6 scaune), imprimanta, dulapuri, videoproiector …; obiectele apartin societatii asa cum se dovedeste de societate prin prezentarea fisei de cont a obiectelor de inventar/registrul mijloacelor fixe …”
Iau din nou la puricat contractele si facturile de vanzare – pentru a determina daca intre faza I a controlului si faza II firma a prosperat, si-a pastrat macar clientii declarati in faza I, i-a facturat, cu alte cuvinte, a facut ce a zis la interviu?
Se discuta despre salariati si activitatea acestora, ce face fiecare. Adica babeste, pe romaneste. Asa si zici ca cutarescu e manager? Si ce face exact? Si X lucreaza in productie/vanzari/etc? Singur? Pai face el toate lucrarile astea? In 4 ore pe zi? Si pe viitor ce planuri de angajare sunt? Cumva subcontractati lucrari? De ce nu le realizati singuri prin angajati proprii? Cui subcontractati, ce relatii aveti cu firma respectiva? A, e a sotiei/sorei/socrului? ETC.
De precizat ca ei vin deja cu lectia invatata, adica stiu dinainte daca rudele asociatilor/administratorului detin parti sociale in alte firme si dca firma verificata are relatii comerciale cu una dn firmele respective. Daca exista, cu siguranta vor fi intrebari despre acest aspect.
Neaparat sa aveti registrul unic de control pentru a se putea consemna controlul!
Apoi asteptati vesti, vreo 2-3 saptamani. Din fericire, eu am primit o veste buna si anume ca inspectia a fost finalizata si putem pastra numarul de TVA.
Astept raspuns si pentru restul de firme, sper sa fie favorabil!
In loc de concluzie
Overall, controalele se desfasoara mai mult decat civilizat, inspectorii vor sa ajute contribuabilul. Ba mai mult, ajuta contribuabilul explicand punctele forte si punctele slabe din spatele fiecarei aplicatii (declaratii 088) – iar cand spun explica, nu ma refer la faptul ca iti tine un curs despre cum sa iti conduci firma, ci iti explica in 3 cuvinte directia pe care ar trebui sa te concentrezi, ca sa devii in ochii legii un bun candidat la numarul de TVA.
Problema nu este la inspectorul de la ANAF sau la cei de la Antrifrauda care vin sa verifice sediul. Problema este legislatia in sine, pe care inspectorii o respecta de frica sanctiunilor, chiar daca si lor li se pare, cel putin pe alocuri, absurda. Trag de fiecare hartie pe care o prezinti, sa o faca favorabila in ochii sefului si seful la randul lui, in ochii oricui e deasupra lui. Si zici ca n-ai contract semnat inca cu clientul? Hai domne’ o oferta acolo sa poti dovedi ca esti in negocieri, un draft de contract chiar nefinalizat? N-ai mijloace fixe? Nici macar o imprimanta sau un calculator? Ia uite-te in balanta aia mai bine, ca altfel eu ce scriu in raport? N-ai decat un salariat? Explica-mi sa inteleg cum realizezi tu activitatea asta cu un salariat, sa consemnam aici in raport sa se vada ca activitatea se poate realiza cum zici dumneata!
Pana la urma, mie personal, intrebarile puse mi se par legitime. Sunt intrebari pe care orice antreprenor ar trebui sa si le puna inainte sa se arunce cu capul inainte si sa infiinteze o firma, ca vede el dupa de unde face rost de clienti,. Si vede el ce activitate presteaza efectiv, momentan autorizeaza o societate cu coduri CAEN dupa ureche, intr-un apartament, fara sa apeleze la ajutor specializat, ajungand sa aiba trecute niste coduri CAEN in actul constitutiv dar nici o activitate autorizata efectiv la sediu.
Este adevarat ca masura de a nu da numere de TVA este extrema, si mai extrem mi se pare sa anulezi numarul de TVA unei firme perfect functionale. Este adevarat ca indeplinirea tuturor criteriile este imposibila, mai ales ca criteriile nu sunt publice! Dar intrebarile nu mi se par deloc absurde.
Parerea mea, dupa aceste controale, este ca si ei, ca si noi, incearca doar sa supravietuiasca. Problema este cand incercam sa supravietuim de parti diferite ale baricadei, ceea ce ne transforma automat in oponenti. Nu stiu cine o duce mai rau, ei care depind de un singur loc de munca sau noi contabilii care depindem de clienti.
Va urez succes si la cat mai multe declaratii 088 cu raspuns favorabil!
Daca aveti experiente proprii de relatat in legatura cu acest subiect, va rog lasati-le in comentarii, sa ajutam si alti oameni sa fie cat mai pregatiti pentru controlul care ii asteapta. Multumesc! 🙂
11 Comments
Problema la 088 vine din prevederile CF si impunerea colectarii de TVA la veniturile realizate daca se anuleaza calitatea de platitor inregistrat de TVA. Parerea mea ca MFP, in mod intentionat, nu propune modificarea CF in sensul eliminarii acestei prevederi, pana la urma TVA de la furnizori oricum se plateste si nu se deduce la neplatitorii de TVA, practic este o suma neta de incasat la bugetul de stat. Daca firma se inchide prin suprataxarea TVA, MFP nu incaseaza nici acel TVA din amonte, nu vad pe nimeni in stare sa plateasca inca 20% de dragul statului, iar piata nu inghite preturi care sa includa suprataxaTVA la neplatitorii de TVA. Din experienta, am constatat ca firme cu cod de TVA anulat din oficiu din 2011, 2012, 2013, functioneaza pe propriul risc fara sa colecteze TVA, fara sa declare 311, depun bilanturi cu venituri semnificative, au case de marcat fiscalizate fara TVA, in regim pur de neplatitor de TVA, fara nicio instiintare sau atentionare de la finante, dar sunt cuminti cu IVG, CAS, impozitul pe profit (sau IVM). Ce ma mira este ca din februarie 2015 pana in prezent nu am aflat de procese castigate impotriva anaf legate de arbitrarul din deciziile privind aplicarea 088, mai ales ca aplicarea contravine de la bun inceput directivelor CEE in domeniul inregistrarii ca platitor de TVA. Anularea obligatiei de inregistrare in scop de TVA la depasirea pragului de 220.000 de lei este identica cu situatia in care te fura un talhar, se constata legal infractiunea, se recupereaza banii furati, dar judecatorul il absolva de vina sau il suspenda de la executare si apoi te obliga sa-i restitui banii furati talharului.
@deianu.mircea – sunt 100% de acord cu tine! sper sa vina vremuri mai bune.
Pare o procedura destul de complexa. Poate ar trebui sa fie facuta si mai des, am intalnit multe neregularitati pe la diverse firme cu care am luat contact, nu doar in calitate de client.
@”georgiana” – frate, nu ma mai spama cu comentarii care au link-uri catre diverse site-uri pentru ca nu ti le las postate! move on!
Buna Luiza,
Vreau sa deschid un SRL neplatitor de tva in Romania, insa platitor de TVA intracomunitar + inscrierea in ROI, ca unic asociat si administrator. Mentionez faptul ca in acest moment mai detin un SRL neplatitor de TVA in Romania, insa platitor de TVA intracomunitar, unde sunt administrator si asociat (sunt 2 asociati).
Intrebarea mea este urmatoarea:
Trebuie sa depun declaratia 088 pentru a obtine codul de TVA intracomunitar? Si daca da, firma fiind noua, vor avea loc controalele mentionate de tine? Este posibil ca aceste controale sa vina la firma la cealalta firma la care eu sunt asociat si administrator?
Ambele firme au domenii de activitate din IT, cod caen 6311, 7312, presteaza servicii de publicitate prin Adsense.
Astept cu mare interes raspunsul tau!
Multumesc!
@florin – pentru numar special de tva nu trebuie 088. Nu sunt controale pentru acordarea acestui numar deoarece in urma obtinerii nu ai nici o facilitate fiscala atasata, nu ai voie sa deduci tva. E o procedura simpla, depui o declaratie si ti-l dau pur si simplu.
Buna ziua Luiza, In primul rand, un articol foarte interesant. Multumim. Imi poti spune, te rog daca entru obtinerea acestui cod TVA intracomunitar, este necesara procura notariala pentru contabil, separata de cea a depunerilor declaratiilor online facuta la contractarea firmei de contabilitate?
Multumesc! Da, trebuie depusa declaratia 150 separat pentru codul intracomunitar. ANAF solicita ca pe procura sa fie trecut si codul intracomunitar, acum in practica eu m-am descurcat si cu o singura procura, dar de obicei se solicita o procura separata.
Apreciez raspunsul, promptitudinea si timpul dvs. Va urmarim si va sustinem!
“intrebarile puse mi se par legitime”-nu sunt de acord cu asta,nu au dreptul sa-ti analizeze planul de afaceri,nici dotarile biroului….etc.Trebuie sa verifice daca ai facut ilegalitati,asta e treaba lor,
sau sa dea o lege prin care sa exprime public cine are dreptul si cine nu sa fie actionar,administrator,etc…
nu sa puna oamenii pe drumuri cu tot felul de fantezii- kilograme de hartii,cd-uri…Ei stiu ce inseamna o afacere,ca sa o analizeze?!
Trece luna,iau leafa,din contributia intrprinzatorului,care isi distruge sanatatea pt. a plati toate obligatiile…
Evaziunea importanta s-a facut si se face cu sprijinul celor care se dau intransigenti cu buticarii.
…Si in varful statului sunt oameni cu condamnari…
Buna ziua! Prin aceeasi situatie trec si eu. Am avut cod de tva de 5 ani dar mi l-au anulat pentru ca nu mi-am prelungit sediul social la timp. Am trecut de faza I adica ANAF, care mi-a cerut o gramada documente contabile, contracte de munca, contracte cu clientii, furnizorii, adeverinta de venit a administratorului, adica a mea, copii dupa actele de studii, etc. Acum dosarul meu este la Antifrauda pe care ii astept in control. Sper sa se rezolve cat mai repede!