Daca v-ati infiintat un SRL in ultimii 2 ani si ati folosit modelele de documente de la Registrul Comertului, sau chiar daca v-ati infiintat firma apeland la un specialist, va sfatuiesc sa verificati capitolul privind capitalul social pentru a vedea daca au fost precizate atat subscrierea cat si varsarea capitalului social.
Aspecte de care sa tineti cont la varsarea capitalului social
Capitalul social al unei societati trebuie sa fie atat subscris cat si varsat.
Subscrierea reprezinta promisiunea de a depune acel capital social iar varsarea este realizata in momentul in care banii sunt transferati efectiv de la asociat la firma.
In cazul in care varsarea se face prin transfer bancar din contul personal in contul firmei, trebuie sa existe un transfer separat, de sine statator, cu explicatia clara a operatiunii (noi recomandam explicatia „depunere capital social”).
Acest transfer nu trebuie cumulat cu alte tipuri de transfer, cum ar fi de exemplu o creditare a societatii de catre asociati. In aceste cazuri am avut situatii in care ONRC nu a recunoscut varsarea capitalului social, deoarece nu era facuta mentiunea corespunzatoare la descrierea operatiunii sau operatia era cumulata cu alt transfer.
In functie de suma, varsarea capitalului social se poate face si in numerar, in caseria societatii, caz in care trebuie sa luati legatura cu contabilul vostru pentru a intocmi documentele necesare.
Aspecte de care sa tineti cont la intocmirea actului constitutiv
Deoarece am intalnit de cateva ori acest caz in practica, m-am gandit sa scriu despre el, poate foloseste informatia si altora. Pe noi ne-a luat prin surprindere prima data cand am descoperit acest lucru. In cazul in care v-ati infiintat firma singuri folosind documentele de pe site-ul ONRC, sau chiar ati apelat la cineva sa va intocmeasca actele, va recomandam sa verificati acest aspect in actul constitutiv al firmei.
In cazul in care in actul constitutiv la capitolul de capital social apare doar subscrierea capitalului social si nu si varsarea acestuia (asa cum apare in modelele de la registrul comertului), aveti obligatia ca in termen de 3 luni de la infiintarea firmei dar inainte de a incepe orice activitate, sa si varsati cel putin 30% din capitalul social, iar diferenta de 70% in termen de 12 luni de la infiintare.
Operatia trebuie inregistrata distinct la Registrul Comertului.
Cum am spus, in practica deja au aparut cazuri pentru firmele care au capitalul social doar subscris nu si varsat, Registrul Comertului refuzand inregistrarea oricarei alte modificari pana la rezolvarea acestei probleme.
Asdar, tu ai capitalul social si subscris si varsat?