Contabilul PR-ist

the cat = contabilul
the human = client, manager
the toilet paper = codul fiscal

E o groază de PR și în contabilitate. Am realizat asta de când o mare parte din timp îl petrec gândindu-mă mai puțin la înregistrările contabile și mai mult la cum explic clientului X treaba aia, sau cum îl anunț (iar) că s-a schimbat subit legea. Sau oare am făcut follow-up la mailul în care ne-am hotărât toți ca de mâine să aplicăm nu știu ce procedură ca să nu mai încurcăm borcanele, actele și plățile? Am făcut. Clientul a aplicat? N-a aplicat. Oare n-am explicat bine, poate procedura e prea complicată, s-o spargem pe bucăți, or fi de vină angajații? Pe scurt, problema o fi de comunicare?

De obicei este. Contabilii trebuie să fie buni PR-iști. Practic, ei se găsesc în situația ingrată de a “vinde” clientului “codul fiscal” pe pâine, ca și cum el l-ar fi scris aseară la o șuetă, ca și cum crede în el și îl susține. Dar de câte ori nu suntem noi contabilii puși în situația să luăm apărarea unei legi aberante, pe care cu câteva ore înainte o înjuram și noi, la fel cum înjură acum și clientul în fața căruia stai și încerci s-o comunici, s-o explici. De fapt, tu încerci să-l determini s-o aplice, te intereseză mai puțin dacă o înțelege, dar de obicei, chestiile astea merg mână în mână, și uite-așa, de-alungul anilor începi să devii bun în a spune povești cu codul fiscal. Poate chiar îți deschizi și-un blog!

Da, noi contabilii, suntem victimele sistemului, intermediarii, vânzătorii de ceva în care nu credem. Cam la fel ca PR-iștii. Și tot ca ei, avem credibilitate 0. Noi suntem persoanele care vin tot timpul cu idei aberante, absurde, cu pretenții și alte prostii care stau în calea bunului mers al firmei. Toate relele lumii sunt din vina contabilului. Toate rezultatele pozitive, sunt meritul managerului. 

Managerul e un fericit, el trebuie să vorbească și să vândă un viitor mereu roz, în care banii și beneficiile fac parte dintr-un neverending stoooory … lalala, lalala, lalala … yeah, right!

Noi contabilii, vorbim mereu la trecut, despre toate nasolelile care deja s-au întâmplat, din vina noastră evident, că trebuia să fim mind-readerși, prevăzători, babysitter pentru toți factorii de decizie dintr-o firmă, sau mai rău, pentru angajați. Noi nu ne permitem luxul de a face scenarii optimiste. La noi tot timpul plouă cu probleme. Constant trebuie să ne gândim dacă actul sau operațiunea despre care ne dăm cu părerea  o să stea picioare când vor intra mascații pe ușa. Și vor intra mai devreme sau mai târziu, pentru că se poartă. Și va fi din nou, evident, vina noastră.

Ați văzut voi administrator de firmă care să nu arate cu degetul contabilul și să nu pună placa aia cu “nu știu domne’, ce știu eu ce a făcut contabilul acolo! întrebați contabilul”. Contabilul did it!