CECCAR-ul în atotputernicia și înțelepciunea sa, nu ne dă viza anuală și binecuvântarea de a merge în lume și a ne practica meseria, decât dacă depunem la dosar în fiecare an, printre alte hârțoage și o adeverință de la medicul psihiatru.
Așa că în fiecare an în luna ianuarie, cei care nu avem deja adoptat propriul nostru psihiatru pe care să îl vizităm regulat (lucru care se întâmplă inevitabil în viața oricărui contabil mai devreme sau mai târziu), alergăm disperați după petecul de hârtie care ne declară mintal sănătoși și apți să semnăm hârtii.
Pe lângă faptul că e doar o chestie birocratică fără nici un sens, aș avea de argumentat faptul că dacă ar trebui testați niște oameni din câmpul muncii, atunci cel mai logic ar fi să testăm șoferii. Începând cu taximetriștii dar mai ales să testăm toți nebunii care au carnet de conducere și ies pe șosele. N-am văzut până acum la știrile de la ora 5 pe Andreea Esca anunțând vreo victimă a unui contabil necontrolat la cap. În schimb accidente …
O altă categorie de oameni netestați ar fi chiar doctorii. Da, jobul de a manevra hârtii și oameni și a avea treabă cu ANAF-ul este mare dar să trăiești înconjurat de oameni care sunt bolnavi sau stau să moară sau au murit, asta chiar te poate da rău de tot peste cap. Uităm că doctorii sunt și ei niște oameni care în loc să aleagă contabilitatea sau taximetria, au ales să fie doctori. Unii pentru că sunt foarte deștepți, unii pentru că au vocație, unii doar că așa a fost să fie. Dar înainte să fie doctori sunt oameni care văd și suportă mult mai mult decât este omenește posibil.
O altă categorie de oameni care ar trebui testați ar fi părinții. Din nopțile nedormite și urlete și contanta grijă pentru orice amănunt nu poți ieși întreg la cap. Unde mai pui că mulți nu intră întregi la cap.
Astea sunt doar așa, câteva categorii de oameni care mi-au venit în minte.
Testați anual oamenii cu carnet de conducere, testați oamenii care au un impact direct asupra altor oameni, testați părinții care cresc generațiile viitoare. Lăsați contabilii netestați că nu-s ei cei mai instabili oameni de pe planetă.
1 Comment
Contabilii trebuiesc verificati la tartacuta pentru ca ei aranjeaza situatiile financiare ca mafiotzii sa iasa bine la control si ii ocrotesc pe evazionisi, Mai trebuiesc controlati si pentru acelasi motiv pentru care ministrul de finante si presedintele CECCAR-nu este controlat. Contabilii (scz) trbuiesc cautati la fund nu la cap. Statul in fund genereaza boli profesionale(hemoroizi si deformari de coloana vertebrala). Totusi trebuiesc controlati si la cap pentru ca de multe ori ii mananca in fund fara motiv si se baga in lucruri dubioase In instanta banditul care ia angajat vrea sa iasa basma curata si contabilul sa raspunda. La proces este verificata de omini neverificati la tartacutza. Cine ii controleaza pe controlori?