Pentru ca primesc cel putin 5 mailuri pe zi doar cu aceasta intrebare, dar pentru ca sunt intr-o perioada foarte aglomerata in care nu am timp sa scriu pe blog mai elaborat, las aici baza legala, adica unde scrie ca nu puteti obtine “pe persoana fizica” veniturile provenite din diverse activitati, activitati care necesita autorizare.
Incepusem sa scriu un articol pe tema asta (acum vreo sase luni) dar nu am reusit sa-l termin. Postez ce am reusit sa detaliez. Luati de cititi. Si apoi, autorizati-va! Sau nu. Dar nu ma mai intrebati unde scrie. Scrie mai jos. 🙂
Unde scrie ca trebuie sa imi autorizez activitatea (si sa o impozitez)
Evident, nu scrie intr-un singur loc. Este o coroborare de legi si articole.
Ma bucur ca pot prezenta chiar opinia ANAF in aceasta problema, adica opinia unor inspectori care au fost in control la o persoana fizica ce desfasura activitatea fara autorizare. Cu alte cuvinte, desfasura activitatea “pe persoana fizica”.
Pe scurt, o persoana fizica isi desfasura activitatea “pe net”, “online”. Vindea aplicatii in Apple Store. Cuantumul veniturilor, ei bine, nu stiu cum sa il incadrez: pentru unii din voi o sa vi se para venituri mari, pentru altii modice, iar pentru altii, total insignifiante. Cert este ca pesoana depasise plafonul de TVA, respectiv 220.000 lei/anual.
Persoana respectiva si-a declarat veniturile pe persoana fizica, pe CNP, prin declaratia 201. A platit impozitele. A venit ANAF si a zis ca nu-i bine.
Primul lucru care o sa se intample la un astfel de control, este ca ANAF iti va stabili rezidenta fiscala, adica cu alte cuvinte va stabili fara urma de indoiala ca veniturile obtinute de tine, oriunde in lume se impoziteaza in Romania, daca tu esti rezident roman.
Dupa ce a terminat cu rezidenta, va trece la punctul numarul doi, si anume, stabilirea tipului de venit pe care l-ati realizat si locul efectiv de unde ati realizat venitul. Se mai fac investigatii cu privire la cine sunt clientii, cum au fost incasati banii, daca persoana fizica este independenta sau poate fi catalogata ca dependenta.
Va suna cunoscut “tipul” acesta de analiza? Pai ar fi bine, daca sunteti cititori fideli! 🙂 Este exact analiza pe care am propus-o si eu fiecaruia dintre voi, in acest articol. Este analiza pe care o fac si eu cu fiecare persoana care vine la consultanta.
In cazul acesta, persoana fiind rezidenta romana, care vindea aplicatii in magazinul Apple Store, ANAF a concluzionat ca veniturile realizate sunt de natura economica, de natura independenta, asa cum este aceasta definita la art. 7 alin (1) pct. 4 din Codul Fiscal.
Si iata cum a motivat:
Prin numarul vanzarilor, al clientilor, frecventa incasarilor, nivelul acestora, contractul incheiat, organul de inspectie constata ca persoana X a realizat venituri economice din activitati independente, pentru care nu detine autorizatie de functionare incadrate in Legea 571/2003 (codul fiscal) la art. art. 40 alin (1) lit. a; art. 41 lit (a) si art. 46 alin (1) si (2) si pct. 18 si 19 din H.G 44/2004 date in aplicarea art. 46 din Codul Fiscal si OUG 44/2008 privind desfasurarea activitatilor de catre persoane fizice autorizate, intreprinderi individuale si intreprinderi familiale.
Acest proces verbal a fost incheiat inainte de 2016, cand articolele din codul fiscal au fost renumerotate, deci articolele acelea le gasiti in codul fiscal anterior 2016.
Ca sa fie clar – unde scrie
Legea 571/2003 (codul fiscal) la art. art. 40 alin (1) lit. a; art. 41 lit (a) si art. 46 alin (1) si (2) si pct. 18 si 19 din H.G 44/2004 date in aplicarea art. 46 din Codul Fiscal si OUG 44/2008 privind desfasurarea activitatilor de catre persoane fizice autorizate, intreprinderi individuale si intreprinderi familiale”
Sunt multe de zis pe tema asta. Toata lumea se concentreaza pe ce are de platit in ceea ce priveste impozitul pe venit, hai ca s-a mai “aflat” si ca se datoreaza contributii la sanatate si pensii dar deja persoanele fac stop cadiac cand mentionez TVA-ul. Iar TVA-ul e cel mai periculos cand vine vorba de a va ignora obligatiile fiscale. ANAF sta cu ochii pe TVA-ul asta ca pe butelie, si poti fi luat la ochi usor doar pentru ca ai intrat in sfera TVA.
Tineti minte o regula simpla, generala: cand prestezi servicii sau achizitionezi servicii din afara Romaniei, ar trebui sa iti pui intrebari in legatura cu TVA-ul. Cand ai treaba in afara Romaniei, pune-ti problema TVA-ului.
Nota: Baza legala este data chiar de ANAF intr-un proces verbal incheiat in urma unui control inopinat facut unui contribuabil, persoana fizica ce a realizat venituri si le-a si impozitat, fara insa a-si autoriza activitatea.
8 Comments
Luiza, iti dau dreptate in tot ceea ce ai scris insa spre exemplu, cei cu venituri din Google Adsense nu au obligatia platii de TVA. Stiu ca m-am stresat foarte mult pe aceasta tema si am ajuns sa intreb direct Google si alti contabili. Toti mi-au spus ca TVA-ul nu il datorezi, exista si un certificat in sensul asta. Intr-adevar, poti fi acuzat de multe dar nu ti se poate imputa TVA-ul in cazul Google Adsense. Cat despre alte activitati online, cred ca ai dreptate. Daca tu vinzi direct un produs printr-o terta parte atunci tu (persoana fizica) datorezi si TVA – exemplu Apple Store pe care tocmai l-ai dat.
Nu ai scris insa ce anume risca persoana respectiva? Inchisoare, executare silita etc.
Felicitari pentru toate aceste articole.
@marius – TVA-ul nu il datorezi/platesti efectiv, corect, dar ai obligatii declarative, adica sa ai un cod de TVA intracomunitar, sa emiti facturi, sa depui niste declaratii; faptul ca la final nu platesti niste bani, nu inseamna ca n-ai treaba cu TVA-ul. Pentru neindeplinirea obligatiilor declarative pot fi amenzi date, care sunt mari. Sunt aspecte care in general sunt trecute cu vederea.
Aici o intrebare foarte interesanta legat de marketplace. Cine factureaza, cine colecteaza TVA, cum poti determina aceste elemente? pentru ca la un momendat a fost o chestie ca apple colecteaza personal, de la ce prac se considera ca este activitate economica si ar trebuie sa te autorizezi?
e foarte mult de discutat, aceste lucruri se pot clarifica intr-o sedinta de consultanta; dar cred ca iti dai seama de raspuns, in nici un caz raspunderea nu e in sarcina marketplace-ului; activitatea este de comert.
Buna Luiza,
Pe scurt (daca iti mai aduci aminte) care au fost consecintele suferite de persoana in cauza de pe urma constatarii ca activitatea economica nu era autorizata, dar ca totusi isi platea impozitele? Sau cum s-au rezolvat?
It multumesc.
Sincer, mi se pare un abuz din partea statului.
Probabil ca anul urmator acest tip va fi rezident fiscal in Cipru sau prin o zona de genul…
Cum se trateaza urmatoarea situatie ? : o persoana fizica raspunde (online) ocazional la sondaje de opinie si in schimb primeste puncte sau sume modice (euro sau dolari), in conturile personale deschise pe site-urile de sondare. Din cand in cand (cand atinge baremul minim de retragere) retrage sumele (euro sau dolari) in contul sau Pay Pal. Suma totala, pe an este (de obicei) sub 100 euro. Se pot incadra la “venituri din alte surse” conf. art 114 C.F. in concordanta cu art 130 C.F. ?
Bună, Luiza!
Legat de veniturile din AppStore, mai ai vreun update legat de această speță?
Mulțumesc anticipat!